Home » Istorie » Scrisorile reginei Maria Stuart a Scoției din închisoare, în sfârșit descifrate

Scrisorile reginei Maria Stuart a Scoției din închisoare, în sfârșit descifrate

Scrisorile reginei Maria Stuart a Scoției din închisoare, în sfârșit descifrate
Sursa foto: Domeniu Public
Publicat: 15.02.2023

Cercetătorii au descifrat codul folosit în scrierea unei colecții „pierdute” de scrisori care au aparținut cândva reginei Maria a Scoției. Scrise între 1578 și 1584, cu un „sistem sofisticat de cifruri” care implica o combinație de litere și simboluri, epistolele au fost scrise către și de fosta regină a Scoției, cunoscută și sub numele de Maria Stuart, în timp ce se afla la închisoare, trimisă acolo de verișoara sa, Elisabeta I a Angliei.

O echipă internațională de spărgători de coduri a dat peste textele misterioase în timp ce căuta prin arhivele la Biblioteca Națională a Franței, potrivit unui comunicat de presă.

„Aceasta este o descoperire cu adevărat interesantă. Am spart anterior coduri secrete de la regi și regine, iar acestea au fost foarte interesante, însă în cazul Mariei, regină a Scoției, a fost remarcabil, deoarece am descifrat atât de multe scrisori nepublicate”, a spus primul autor al studiului, criptograful George Lasry, conform Live Science.

Cercetătorii au descifrat, în total, 57 de scrisori

Folosind tehnici computerizate, precum și compararea manuală a textelor scrise în alte manuscrise istorice, cercetătorii au descifrat, în total, 57 de scrisori, din care 50 au fost necunoscute anterior istoricilor. De asemenea, criptografii au identificat simboluri care reprezentau anumite nume, locuri și date, potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul Cryptologia.

Stuart a fost închisă din cauza unui presupus complot, cunoscut sub numele de complotul Babington, scopul căruia ar fi fost asasinarea verișoarei sale Elisabeta I. Multe dintre scrisorile lui Stuart îi erau adresate lui Michel de Castelnau de Mauvissière, ambasador al Franței în Anglia, care i-a sprijinit pe catolici în fața protestanților.

Maria a folosit verbe și adverbe la formele de feminin și a menționat adesea numele „Walsingham” sau Sir Francis Walsingham, care a servit drept secretar principal al reginei Elisabeta I.

Ce informații conținea corespondența Mariei, regina Scoției?

Corespondența Mariei a cuprins și detalii care făceau referire la modul în care starea sa de sănătate a avut de suferit în timpul prizonieratului, condițiile precare de trai din închisoare și detalii despre negocierile cu regina Elisabeta I pentru eliberarea sa, invocând chiar și convingerea că acestea „nu au fost purtate cu bună credință”.

Astfel, „scrisorile constituie un corpus voluminos de noi materiale principale despre Maria Stuart, în jur de 50.000 de cuvinte în total, aruncând o nouă lumină asupra anilor săi de captivitate în Anglia”, a spus Lasry.

Cea mai importantă descoperire din ultimul secol despre Maria Stuart

Descifrarea „este cea mai relevantă descoperire din ultimii 100 de ani despre Maria, regina Scoției”, a spus John Guy, autorul cărții „Regina Scoției: Adevărata viață a Mariei Stuart”.

În 1587, Maria, regină a Scoției, a fost decapitată pentru trădare. Avea doar 44 de ani.

Vă mai recomandăm și: 

Fost poștaș din Spania, arestat după ce în casa lui au fost găsiți saci cu scrisori nelivrate din 2012

Un portret al controversatei regine Maria a Scoţiei a fost descoperit sub pictura unui nobil

Un manuscris aparţinând reginei Elisabeta I a Marii Britanii a stat 400 de ani într-o arhivă fără ca nimeni să ştie de el

Elisabeta de York, regina ,,sclipitoare” şi frumoasă care a întărit dinastia Tudorilor

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii